Se întâmplă cu pensiile românilor, în curând: mesajul oficial pentru acești pensionari, ”este o prioritate”

de: Alexandru Puiu
21 02. 2023

România are o problemă foarte mare din cauza pensiilor speciale și riscăm să pierdem cel puțin o tranșă de fonduri europene din PNRR din cauza faptul că acele pensii care nu sunt bazate pe contributivitate se mai află în plată pe meleaguri mioritice. În teorie, autoritățile române s-au angajat la o reformă a lor. În practică, schimbările sunt departe de a fi substanțiale, iar pensiile militarilor vor rămâne neatinse, pentru simplul fapt că, în opinia unor oficiali, acestea nu au statut de speciale.

După cum a atras atenția Marcel Ciolacu într-o intervenție de la începutul acestei săptămâni, Parlamentul României va vota cât mai curând proiectul de lege privind pensiile speciale, mai ales că miercuri va apare și raportul Băncii Mondiale pe acest subiect. Cu această ocazie, liderul social-democrat și-a reiterat opinia că pensiile militare nu sunt speciale. Pe partea de decarbonizare, un alt jalon pe care țara noastră și l-a asumat în fața Uniunii Europene, Ciolacu a afirmat că așteaptă soluții pe marginea acestui subiect de la Ministerul Energiei.

Ce se întâmplă cu pensiile speciale

Tot pe lista jaloanelor pe care țara noastră trebuie să le materializeze în perioada următoare se află și legea avertizorilor de integritate, iar Ciolacu așteaptă pe marginea acestui subiect o propunere de la Ministerul Justiției, să vadă dacă modificarea legislativă se va realiza printr-o ordonanță sau nu.

„Este o prioritate. Am găsit că erau pensiile speciale şi se va veni cu forma după ce Banca Mondială vom avea proiectul final şi raportul final. Şi vom veni categoric cu acele măsuri pentru a modifica în Parlament şi unde mai era blocajul, la decarbonizare? Aşteptăm de la Ministerul Energiei soluţia, ori prin ordonanţă, ori în Parlament şi avertizorul de integritate, la fel, aşteptăm din partea Ministerului Justiţiei o hârtie foarte clar ce vine de la Comisie. Jalonul este îndeplinit în momentul în care Comisia Europeană confirmă Sunt ferm convins că astăzi sau mâine o să îmi de la Ministerul Justiţiei ultimul punct de vedere al Comisiei şi va fi o modificare. Nu e o problemă că parlamentarii au muncit de trei ori la acest proiect”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament, conform economedia.ro.

În ceea ce privește proiectul referitor la reforma pensiilor speciale, Ciolacu a răspuns fără echivoc. „Cât mai repede va ajunge proiectul de lege privind pensiile speciale la vot. După ce avem detaliile de la Banca Mondială, cât mai repede venim cu raportul. Da, nu numai eu, 22 de state membre ale UE consideră că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale. Şi îmi menţin punctul de vedere”.

Vizavi de realitatea simplă a faptului că pensiile militarilor nu sunt și nu au fost bazate pe contributivitate, liderul PSD a explicat. „Sunt ferm convins că vom găsi soluţiile. De aceea am cerut un raport la Banca Mondială. Dar îmi menţin părerea – pensiile militarilor nu sunt pensii speciale”, a concluzionat președintele PSD.